Am promis ca revin cu retete asa ca o voi face.
Deocamdata am incercat 3 chestii din cartea lui julia (dar doar 2 imi plac) si una bucata reteta de friptura din good food care imi place mie foarte mult.
Asadar, Julia spunea asa:
´-orice carne rosie pe care o gatesti sta la marinat pentru ca altfel aromele nu au timp sa intre in carne doar in timpul gatirii.
Asadar, mai jos o reteta pentru marinat carne de vita sau porc. E bine ca amestecul sa patrunda in carne timp de cel putin 6 ore dar rezultatele cele mai bune se vad dupa 2 zile. Neaparat in oala cu capac!
Deci pentru o bucata de carne de 1 kg (cotlet, ceafa, etc)
- 6 linguri mari de ulei de masline
- 2 linguri mari de zeama de lamaie
- cimbru din belsug (o lingura)
- 2 catei de usturoi taiati marunt
- 2-3 crengute de patrunjel maruntit
- 2-3 crengute de frunze de
- piper si sare din belsug pe carne direct
apoi in functie de carne si preferinte se mai pot adauga diferite condimente (rozmarin merge bine la porc dar nu si la vita).
Se pune la rece (dar nu congelator) daca vreti sa tineti 2 zile. Daca tineti 2 zile insa la marinat carnea...va promit ca veti manca o friptura cum nu ati mai mancat in viata voastra!!! Nici macar la restaurant.
RETETE DE FRIPTURA de porc
pentru toate fripturile de porc:
- marinati marinati marinati
- cuptorul se seteaza la 180 de grade. La 165 de grade e prea putin pentru germeni, peste 190 se usuca carnea!
Normala de porc (ceafa)
- carnea de porc (ceafa) se scoate de la marinat si se sterge de ierburi. Daca e o bucata mai groasa se prajeste fundul (partea mai grasa) in tigaie timp de 5 minute.
Se pune in yena (vas de sticla) sau tava de lut (de preferat) cu un pic de unt sub friptura. Se pun in vas diverse legume langa friptura.
Daca doriti sa puneti si cartofi, va trebui sa ii prefierbeti timp de 1 minut in apa cu sare (sarea din apa ii va mentine tari)
Daca puneti ciuperci, puneti un varf de unghie de unt in fiecare, un pic de usturoi praf, marar, sare si piper.
Cam 1.5 ore ajung timp in care mai puneti din amestecul din tava care e acolo din ce a ramas de la marinat (nimic nu se pierde)
Ceafa de porc imbracata in mustar si rozmarin
Ca mai sus doar ca friptura se tapeteaza cu mustar, se impaneaza cu usturoi si rozmarin din belsug. Cam 1.5 ore ajung. Se pune si un pahar de apa in tava pentru umiditate.
Cotlet de porc fara os, impanat cu cascaval.
O bucata mai mult lunga decat lata e de preferat aici.
Dupa marinare si prajirea bazei, crestati santuri adanci de sus in jos pe toata lungimea carnii. Santurile se fac la aprox 4 cm unul de celalalt (pe o bucata vor incapea aprox 3 santuri lungi). Acestea se umplu cu cascaval (nu prea conteaza de care) si friptura de baga la cuptor 20 minute pe nivelul de sus al cuptorului cu functia grill pornita. Astfel se topeste cascavalul si se rumeneste "acoperisul".
Apoi inca 1 ora, 1 ora si 20 minute la cuptor la temp de 180 grade. Tot cu legume in jur si un pic de unt pe baza tavii.
Daca aveti intrebari, le ascult!
Urmeaza pastrav umplut la cuptor!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu