Mutandu-ne in casa noua am facut unele improspatari ale aparaturii de prin casa. Daca frigiderul l-am pastrat cu noi, nu acelasi lucru a fost valabil pentru plita, cuptor, hota, masina de spalat rufe si uscator. In aceasta postare discutam despre ultimele 2.
Dupa indelungi cautari, pricinuite si pe stricarea acum vreo 2 ani a vechii masini eram destul de convins asupra marcii. Am mai luat din nou la rand internetul sa ma conving asupra alegerii. Am ramas tot pe marca Electrolux intrucat oferea acea valoare pentru banii dati. Am cochetat o perioada cu sora mai bogata, AEG, dar in final nu am gasit suficiente argumente sa dau cateva sute de lei in plus doar pentru nume.
Criterii de alegere:
- familie normala cu 2 copii, murdarim des haine rezulta capacitate mare
- casa noua cu multi consumatori electrici rezulta eficienta energetica cat mai mare
- multe spalari rezulta uscator de capacitate egala cu masina de spalat.
- buget mediu, nu eram neaparat avid dupa varful de gama care vine cu toate noile gaselnite dar si cu un pret pe masura.
Am mai avut dar au iesit de pe lista:
- functie de aburi - mai intalnita pe gama veche, am renuntat la ea datorita faptului ca am folosi functia destul de rar si am inatampina probleme cu apa dura.
- motor clasic in locul celui cu magnet permanent/ inverter. Am explicat diferentele aici intre motorul clasic si cel fara perii. Dar nu am gasit niciunde diferenta dintre inverter si magnet permanent. Poate ne lamureste Electrolux Romania.
- kit de suprapunere insa ne-am dat seama ca e mai simplu sa le punem una langa alta.
Modelele alese sunt
EW8F228S - masina de spalat
EW8H458B - uscator
Ce am observat inca din start (dupa 1 luna de utilizare):
1. Desi are 8 kg capacitate masina, cele 8 kg sunt valabile doar pentru cateva programe (care oricum sunt cele mai uzual folosite).
2. Hainele chiar sunt cantarite la inceputul spalarii si esti atentionat cand ai supraincarcat...teoretic. Practic am umplut de cateva ori cuva si ma asteptam sa fiu atnetionat insa nu a fost asa. Nu prea ai cum sa bagi 8 kg in masina. E enorm ca si greutate si ca si nr de haine murdare. Noi separam coloratele de albe si negre, acum separam si blugii si in final e greu sa aduni 8 kg dintr-o singura categorie.
3. Are multe programe dedicate care le-am si folosit (am spalat blugi pe program de blugi, paturi pe program de paturi/plapume, si geci de primavara pe program de outdoor). In general se spune ca in final folosesti 2-3 programe- sa vedem cum va fi la noi.
4. Uscatorul are deschiderea usii invers comparativ cu toate pozele de prezentare. Nu gasesc niciunde in instructiuni cum se schimba deschideerea usii (din cate am vazut eu cu ochii mei cred ca se poate). Ma intereseaza sa le fac sa se deschida in oglinda pentru ca atunci cand scoti hainele din masina sa le bagi in uscator fara sa le mai ridici peste usa acestuia.
5. Programele dureaza enorm! Adica 4 ore pentru un ciclu de spalare mi se pare mult. Ce-i drept ii poti regla in 5 trepte gradul de murdarie al hainelor. Insa nu prea ne-am obisnuit ce inseamna cel mai murdar comparativ cu "3 linii din 5" de murdar. Mai experimentam. Fiecare liniuta mai scade 30-40 minute din program.
6. Nu ne place ca masina functioneaza doar pe niste temperaturi pre-setate. Adica la bumbac ai optiune de 90 de grade, iar urmatorul pas este de 60. Nu am libertatea de a seta 70 sau 80. Poate e doar un obicei mostenit de la vechea masina unde puteam face lucrul acesta si spalam des la 70 sau 80 (sa fie mai mult de 60 dar mai putin de 90 care ni se parea ca ar fi prea mult).
7. Masina are functie de amestecare a detergentului inainte de a fi introdus in cuva. Astfel in cuva intra direct spuma. Se intampla asta...chiar am urmarit. E mai eficient? Nu stiu ca nu imi raspund hainele cand le intreb :) Probabil ca da, cum zice reclama, dar e greu de verificat.
8. Spala bine? Teoretic orice masina spala. Ce inseamna bine e mai greu de spus. Rufele miros mai bine si au iesit niste pete incapatanate care nu au fost scoase timp de multe spalari de vechea masina. Chiar a fost o surpriza ca disparuse pata. Acum nu stim daca aceasta a disparut pentru ca fost spalata 4 ore in loc de 1.5, pentru ca a fost amestecat de dinainte detergentul sau pentru ca masina e "buna". Dar nu sunt inca un evanghelist convins ca sa predic "Spala mult mai bine si m-a dat pe spate". Spala si spala bine....comparativ e greu de facut un test pentru ca ar fi subiectiv. Iar pentru obiectivitate as avea nevoie de ceva analize de laborator si microscop :)
9. Adevarata revolutie a fost insa uscatorul. Am mai folosit uscator, clasic mai de demult (acum vreo 15 ani) si stiam ca hainele devin foarte pufoase. Insa ce s-a intamplat in 15 ani e WOW. Hainele ies extrem de moi din uscator, miros fenomenal (nu am pus servetele parfumate speciale) si nu ies sifonate.
10. Uscatorul are 3 grade de uscare: uscare pentru calcare, uscare de pus in dulap si uscare completa. Nu pricep uscarea de pus in dulap pentru ca hainele sunt inca un pic ude, ca atunci cand le iei de pe sarma toamna de la uscat si sunt reci dar parca si un pic umede. Aici nu sunt reci dar sunt un pic umede. Treapta de uscare completa e din disponibila doar la unele programe. Ceea ce iarasi e destul de frustrant. Desigur ca ar fi un raspuns oficial ca lana se strange daca e uscata complet, dar cati mai au haine de lana intr-o gospodarie din ziua de azi?
11. Aici chiar nu pricep diferentele dintre programe. Uscatorul are un senzor de umiditate. Cand acesta zice stop se opreste si uscarea (are un timp predefinit la inceputul programul dar acesta se schimba in functie de incarcatura si cum decurge uscarea...la noi pana acum a terminat cu cateva minute mai repede decat estimase initial).
12. Cantitatea de scame din filtru e impresionanta. Rufele nu mai ies scamosate si nici par nu ramane pe ele. Nu am facut poze dar am gasit o poza pe net (forma filtrului e diferita). Dar rezultatele sunt similare.
Aceste scame nu mai raman pe haine.
13. Uscatorul nu are nevoie de scurgere. Daca vrei poti sa ii faci scurgere cu masina impreuna, insa el aduna apa in recipientul unde ai pune detergentul in mod normal. Noi il golim dupa fiecare uscare insa teoretic incap in el 2 uscari de haine. Asta daca va ganditi ca nu aveti loc de uscator in casa. Il puteti pune in alta locatie, nu neaparat langa sau deasupra masinii de spalat. Are nevoie doar de o priza!
14. Spalat noaptea....la noi masina e pusa in baia de sus. Care e chiar langa dormitor. Desi stoarcerea nu o auzi, pompa de evacuare face un zgomot care il auzi. Se poate spala noaptea? La noi in casa nu. Daca ar fi in alta parte, posibil da.
15. Functia de spalare noaptea. Aici mi se pare o buba...Vechea masina avea programe care se opreau temporar inainte de a evacua apa si stoarce rufele. Trebuia sa ii dai continuare program. O numeau functie antisifonare. Teoretic si noua masina are functia de noapte insa ceea ce face este ca nu scoate apa (pentru a nu porni pompa si a face galagie). Daaar, rufele sunt invartite o data la fiecare minut o rotatie. Acel zgomot e destul pentru a trezi un copil. Daca ai functie de noapte atunci sa fie noapte! Este liniste completa si apoi auzi niste apa rostogolindu-se in cuva. Spargerea linistii e mai deranjanta decat un zgomot de fond continuu. Mai mult decat atat, odata cuplata functia programul nu mai e identic. Dupa ce ii dau "play" sau continuare program, masina va evacua apa si...atat! Pa stoarceri complete. Vrei sa iti refaci programul setat initial atunci setezi un nou program de stoarcere separat. Mi se pare contra-inutitiv. Fa masina sa nu stoarca - invarte rufele o data la ora eventual (desi e ok sa nu le invarta deloc) iar la reluare continua programul initial! Aceasta ar fi o functie de noapte corecta in viziunea mea.
Per total sunt multumit, zgomotul este mult diminuat. Curentul nu a luat-o razna (foarte rau) din cauza uscatorului iar hainele sunt mult mai moi si miros mult mai bine. Sunt sigur ca noi suntem prea mici pentru a initia o schimbare (vezi punctele 15, 10 si 6) dar poate ajung parerile si la inginerii de dezvoltare. O parere din piata nu stric.
Daca sunteti in dubii in a cumpara sau nu, cum functioneaza, etc va raspund cu mare placere la intrebari.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu