Vrei nervi....hai in Romania sau vorbeste cu Rds

Proaspat intors dintr-o binevenita Spalare pe creier in Austria timp de o saptamana ma lovesc din nou de scumpa noastra tara cu companiile si oamenii ei.
E clar deja pentru toata lumea ca:
- 470 km pe autostrada Vienna-Mako sunt mai putin obositori decat 80 km Cenad- Timisoara
- o saptamana cu ploi si zapada in Austria nu au murdarit masina cat 1 ora de la Cenad la Timisoara.
Asta pe langa faptul ca era sa omor o tanti sau nenea pe bicicleta complet nesemnalizata pe langa care am trecut fara sa banuiesc ca e ceva acolo. 

Ajung acasa, despachetez, merg sa iau copilul de la buni si dau de Romanisme: oameni pentru care a merge pe banda 1 e o rusine, oameni care forteaza semafoare si rosu e de fapt un rosu verzui, taxiuri oprite pe avarii, parcati pe trotuare si lista continua. imi era dor de ei ...dor sa nu ii mai vad niciodata.

Dimineata se trezeste Sebi si cere Bobo cum face el dimineata. Si dau sa pornesc televizorul pentru portia lui de 10 minute de desene de la duck tv. Cand colo, canci semnal. Intru pe online banking sa verific daca e platita factura....platita in termen.Pentru ca trebuia sa plecam repede am lasat depanarea pentru acum...dupamasa. Iau decodorul si il incerc pe inca un televizor. Tot nimic. Al treilea televizor (mai vechi din acela la care cauti programele cu scala) gaseste decodorul dar se aud sunete fara a se vedea nimic. Sun la rds. Dau de o tanti, scuzati limbajul, care pe langa ca era o proasta era si impertinenta. Imi spune sa caut decodorul din nou din televizor. Ii raspund ca odata selectata sursa externa de semnal nu mai pot sa caut posturi TV. ba mai mult,imi dispare din meniu aceasta optiune. Ca deh...logic...daca am o sursa externa gen: dvd player, decodor, joc pe TV ala preia controlul. Raspunsul m-a lasat masca: De ce vi-ati luat televizor care nu va lasa sa cautati programe? Cand imi zice a patra oara ca trebuie sa pun pe AV si eu ii spun ca nu am AV la televizor mi-am iesit din pepeni. Mai imi si zice ca toate televizoarele au AV. uuuuuurgh!!!
la final cand propun sa o lasam balta ma intreaba daca mai ma poate ajuta cu ceva. ii raspund foarte calm ca nu m-a ajutat cu absolut nimic si ca ii sugerez sa isi destupe mintea si sa inteleaga problema clientului. A se contrazice cu mine ca am un televizor prost pe care nu stiu sa il folosesc (dupa ce l-am setat timp de 2 ani de zile si a functionat) mi se pare deja ridicol, o chestie care nu tine de training ci de creier sau de cei 7 ani de acasa.
Rds ca deobicei e de kko. Singurul lor punct bun e ca au Formula 1, iar asta e motivul pentru care nu pot renunta.

Totul a fost in regula in magazin?La revedere!

 Sau Pareto exista...din plin!

Cei care folosesc Kaufland pentru cumparaturi precis cunosc expresia. Este salutul mecanic, fortat pe care casieritiele si casierii il folosesc pentru a-ti multumi ca ai facut cumparaturile acolo si implicit le-ai platit o parte din remuneratie.Dar asta zice in fisa postului asta fac...nu e vina lor. E vina celor de mai sus pentru care e mai important sa bifeze acolo in fisa postului lor o cerinta venita de mai sus. Apoi la final de an se da cate un comunicat in care se spune "99,99% din clientii nostri sunt multumiti si foarte multumiti de noi". Ce mai conteaza ca dupa intrebare ti se spune direct "La revedere" si tu nu apuci sa scoti un sunet? Trebuie sa se fi intamplat ceva intr-adevar grav pentru a ajunge sa spui ceva. Dar daca as dori sa dau un sfat (si exista destule) nu l-as da! Nu in situatia asta. Pentru ca nu ii intereseaza si pentru ca telul lor e altul. Telul lor si a multor altora este " merge si asa". 
Merge si asa tinde sa fie noul laitmotiv al acestei tari si al populatiei acestei tari. Acum aproximativ 10 ani zburam cu tarom de la Londra la Timisoara (da, a existat candva aceasta cursa!) Erau vremurile cand se servea si whiskey daca doreai. In fata mea un tip a cerut whiskey cu gheata. Vara, cald, toropeala. Stiti la ce ma gandeam? La reclamele la Coca Cola cand curgea Cola in paharul plin de gheata. Si cer si eu: Un Cola cu gheata va rog! Mi se aduce o doza, rece ce-i drept, si un pai infipt in inel. Ii repet as dori un pahar cu gheata va rog! Raspunsul m-a lasat rece ca si doza: "Doza e de la frigider, e rece, merge si asa ! 
In meseria mea ma confrunt zilnic cu aceasta expresie. Promovez produse de cea mai inalta calitate insa expresia cel mai des auzita este aceeasi: merge si asa. 
Legea lui Pareto cunoscuta ca si legea 20-80 spune pe scurt ca 20% din clienti aduc 80% din venituri. Sau 20% din efort iti face 80% din realizare. Pentru a ajunge la 100% realizari sau venituri, efortul trebuie multiplicat cu 4. Legea nu se refera insa doar la afaceri ci si la satisfactia clientilor (80% satisfactie cu 20% efort), perfectiunea unei lucrari, etc. Vrem nu vrem tot la ea ajungem!
Ei bine in situatia asta cine se mai zbate pentru ultimii 20%? Foarte putini, asta e clar. De multe ori cei 80% sunt o casuta care trebuie doar bifata intr-un formular. Avem clienti satisfacuti? AVEM! Este mobila aceea cu balamale de 1 leu ? Este! Ce conteaza ca peste un an vor trebui schimbate toate dar pentru doar 50-60 de bani in plus ai garantie 10 ani la ele ? Am bifat ca am facut mobila! 
Tind sa asociez cei 80% cu egoismul si cei 20% cu empatia. Luam un alt exemplu: o strada cu 2 benzi pe sens si semafor. 80% din cei care stau intr-o coada la semafor vor semnaliza stanga cand vor pleca de pe loc. Astfel cei din spate vor trebui sa astepte pana acestia vireaza stanga, alta sansa de a merge inainte nu au. Daca ar fi semnalizat dinainte poate cei care veneau din spate se inscriau pe prima banda si aveau o sansa sa treaca. Insa doar 20% se gandesc la asta. 80% sunt egoisti, 20% sunt empatici si se gandesc si la cel de langa ei! 
80% vor spune in munca lor ca merge si asa si doar 20% vor incerca cu adevarat sa obtina adevarata satisfactie a clientului. 

Pareto exista in tot ceea ce facem!

Hungaroring 2012, sau prima oara F1 pe viu!

Totul a pornit ca o gluma. De cativa ani incoace ne intrebam in timpul cursei de Formula 1 de la Hungaroring de ce nu suntem si noi acolo. Apoi un prieten mi-a aruncat provocarea: hai sa mergem ca se intra cu 10-20 euro. Ok am zis cu 2 luni inainte de cursa.
Timpul a trecut, zilele s-au aglomerat, santiere, renovari, treaba multa, colac peste pupaza luni dupa cursa un drum de bucuresti. nu ma duc, asta e! sunt obosit, nu am bani, nu am chef. Apoi fratele meu a insistat, hai sa mergem, suntem mai multi.
Eu nu si nu pana sambata seara cand am zis hai. Duminica la 7 eram in picioare, am votat la referendum si hai la drum. La vama celebra intrebare: unde mergeti? Eu imbracat din cap pana in picioare numai in Ferrari am zis plin de mandrie: La Hungaroring. Vamesul ungur a inceput sa zambeasca. Cel roman nu intelegea nimic, e cursa? Eu: Da! Azi ? DA! Bine, drum bun!

Drumul de Viena mergea greu. Altadata papam kilometrii, acum parca nu era la fel. Nu mai vine odata M0! Am ajuns si acolo, semnele electronice ne dadeau alta ruta fata de GPS. Le-am urmat, am schimbat 2 autostrazi si ce sa vezi, mai 1000 m pana iesim spre Mogyorod! 900, 800, 800, 800, 800, 780, 760, 760, 750 si tot asa vreo 1 ora. 2 ore mai tarziu fentam traficul si parcam in sat, nu in parcarile circuitului. GPS-ul ne spunea 2,5 km. juma de ora zicem noi. si o luam la pas, nu puteam grei, mii si zeci de mii de oameni mergeau in aceeasi directie. Bilete nu aveam, vroiam sa luam la negru, mai ieftine. Nici gand de 10-20 euro, dar eram acolo. Elicopterele zumzaiua deasupra. Se vedeau tribunele. Motoarele ? Nimic inca. Mai avem 2 ore pana la start. apoi o ora. incepem sa intram in panica. eu vroiam la gold adica pe linia de start, ceilalti vroiau gratis in spatele circuitului. merg dupa ei. mergem pe langa gardul care imprejmuia circuitul. Aruncam un ochi printre dalele de beton, wow, uite reclama cu DHL, si uite si Allianz si Pirelli. Vazand vibratoarele colorate viu ne-a luat mai rau. Noi trebuie sa intram, urgent. mai e o ora pana la start. in spatele circuitului plin de rulote si constructii de schele impresionante. totul ca sa nu plateasca bilet. steaguri, magazine, plin de sepci de la toate echipele. In Timisoara daca mai vezi o alta sapca de la alta echipa te uiti lung dupa ea si ea dupa tine. Aici eram toti la fel, desi tin cu Ferrari mergeam langa fani RedBull, McLaren, Raikkonen si tot asa. Eram noi, aia nebunii care veneau sa vada cursa pe viu, noi aia privilegiatii.
Am facut o mica afacere la bilete, si eram in! Eram inside!!! Wow, nici un gard, nimic! Baie!!! uite o baie, hai repede, au si apa rece si se poate bea. Afara 37 de grade, noi cu un tricou si cate o sapca. Amatori ce mai!

Ce de steaguri, ce de sepci, ce de lume. Ne gasim un loc si se aude un zumzet din departare. era un muget, zumzaitul acela de motor de F1. Se aude tot mai tare, inima bate in piept. Si se vede, e un Sauber. Perez e primul pilot de F1 pe care l-am vazut, Sauber prima masina in miscare. Ies toti de la boxe sa mearga la start. Ne uitam unii la altii in timp ce enumeram pilotii care treceau! Uite-l pe Raikkonen, si Grosjean. uite Caterham, Marussia, HRT. apoi vin greii! Pur si simplu nu imi venea sa cred ca sunt acolo. Urlam de bucurie si surprise, de la atata emotie, lacrimi in ochi! Lacrimi la propriu, nu imi venea sa cred ca suntem intr-adevar acolo.

Un doi a inceput cursa. Stiam ordinea de la start si a fost usor sa urmarim cursa...vreo 12 ture pana au inceput sa intre la boxe.
 De acolo mai departe totul a fost confuz. Nici poze nu prea puteam sa fac. 2 garduri ne tineau departe de circuit. Si inca cateva zeci de mii de oameni cu pozitii mai bune pentru ca au fost acolo de dimineata.
Pe la jumatatea cursei au inceput durerile de urechi. Temerari, fan adevarat nu am avut nevoie de dopuri de urechi dar pe la ora 16:00 le-as fi apreciat. Am cautat mai multe pozitii faine de poze dar acele garduri, si caldura, si lipsa apei...toate ne storceau de energie.

Am mai prins ceva poze si atat. Nu pot spune ca nu m-am bucurat cand a venit finalul. Am invatat ceva lectii pentru la anul. Si de asemenea am injurat ideea de a lasa masina in sat. Sleiti de energie am mai mers 1 ora pana la masina inapoi. Si apoi o liniste totala spre casa...a fost si a trecut, prima mea cursa de Formula 1. Fiecare a castigat ceva, eu eram bucuros ca Alonso s-a distantat la puncte, ceilalti erau bucurosi pentru castigator, pentru ca l-au vazut pe Schumi sau Vettel.
This is Formula 1!

When you think things are bad

Urmatoarea postare va fi in engleza pentru ca pur si simplu suna mai bine si asa...de dragul vremurilor cand 90% din exprimarea mea era in engleza.
Pentru traducere copy paste la tot textul in translate.google.com

Things are not always perfect, life is not all milk and honey and it has its ups and downs. Sure, you all know these words and they make sense, to some more than to others. But sometimes you think things could not get any worse. Nobody understands you, not matter how much you do it is never enough and no matter what you say it is most often misunderstood.

I have just watched a movie and spend most of it with tears in my eyes. I won't tell you how it ends not to spoil it for you. But it sure is a good wake up call for all who think that too much work at work, a stupid boss or a small scratch on your car is the end of life. Or to those who want the end of life to come sooner to them.

Ok, movie is called 50-50 and it is about a young guy, 27, who finds out he has cancer. This guy has been eating healthy, jogging, even recycling. Hell, he was even taking all the bullshit from a cheating girlfriend in order to be patient to her. Life always takes away the good ones, I know. It has been a while since a movie with such a simple storyline has moved me more than this one. And it makes you reflect, it makes you return the phonecalls of your niggling mom, it makes you appreciate the ones around you, but only the ones that care about you. It makes you appreciate life in a true way, not the "new status way" of : a new day a new beginning to my life and all this kind of bullshit. The same type that I am typing now. Reading here that you should appreciate every moment will make no impact whatsoever. But after watching this movie you sure can compare. Soon I will be 29, there are babies of 2 passing away with cancer. So it can touch any one of us, and then come the questions. Would I need a check? If I have people around me, how many would still be around me at my funeral for example? What would you do on the last day of your life if you knew it was your last day? But what if you didn't know? How would you spend your days?

Damn, these americans have struck a chord!

Nu mai e timp...

Oare cand eram copii cum aveam timp sa jucam scunsa, sa ne uitam la desene la sarbi, sa ne jucam prinsa, fotbal, sa mai calarim si tzogla, sa tragem ceva zgarieturi pe genunchi si coate. Apoi a venit scoala, faceam repede temele si zbang la joaca. Si parca tot bagam ceva ore de joaca.
Au aparut calculatoarele si parca atunci a disparut timpul de joaca. A venit gimnaziul si apoi liceul. Asta ultimul la mine e un caz aparte, dar parca altul era timpul. Facultatea....cu iesiri la suc, cu iesiri la chiul. Mai o plecare undeva, un mall, un "atu cu canapele". Japs in masina cuiva si hai, "ca si asa nu am chef de scris dupa dictare". Si sugeam pe un frappe o ora ca de altul nu mai aveam bani.
Acum....acum e acum. Parca orice hobby avem, orice dorinta de razbatere din rutina zilnica e supta cu mult patos de...de rutina, cred. Odata e 7 dimineata, undoi e 11 si apoi vreo 2 sau3. De aici pana la ora 7 mai sunt doar 5 minute si apoi dupa 10 minute e 11 seara. Si atunci parca mai am timp vreo 2 ore pentru mine.
numai ca la ora aia nu mai poti sa mergi la un frappe, daca iti suni prietenii te intreaba daca ai cu capu', raliurile sau avioanele nu pot fi vizionate live la ora aia si eventual iti mai ramane un blog ceva. Asta pana te pui la calculator si iti aduci aminte de un mail care trebuie sa il dai, un excel de terminat, un proiect ceva. Si amani, o zi, doua, saptamana, luna si iaca din mai nu am mai scris.
ma uit pe facebook la ce fac prietenii mei si vad, ala a fost in excursie, aia la mare. aia are poza in unirii la cafea, ala la pescuit. Astia doi au iesit impreuna si iaca trece timpul in timp ce tu ii admiri pe altii.
Si iti faci planuri, de acum inainte....rup cerul in doua, scriu pe blog, merg cu bicicleta, imi beau cafeaua duminica in oras, fac poze, ma duc la evenimente si din astea.
Dar voi reveni...voi reveni cu un eveniment la care am fost acum o luna si nici nu am apucat sa scot pozele.

Timis Rally 2012...live pe probe

Pana acum prezenta mea la evenimentele automobilistice se rezuma la vizitarea parcului inchis si eventual ma uitam la startul unui raliu. Raliul Banatului, Timis Rally mai nou, a disparut din calendar o perioada de vreme insa acum a revenit. Timpul petrecut departe de masini a insemnat si o rupere de tot ce insemna noutate sau stire din cnr. Dar acum odata cu revenirea am zis hai pe probe! Era ceva nou si a meritat efortul. E o lume cu totul diferita si o competitie total schimbata fata de ceea ce se vede prin oras ca superspeciala sau raliu judetean. Plecarea o faci dimineata de tot pentru ca la ora 8 se inchid drumurile, apoi e o cursa spre cea mai buna pozitie de urmarit raliul sau facut poze. Noi am ajuns un pic dupa ora 8 asa ca am lasat masina in primul sat si am luat-o pe jos. Aerul rece de deal ne-a prins bine noua orasenilor obisnuiti cu campiile asfaltice. Am luat-o in sus pe proba si Deodata auzim un muget de motor care rasuna in vale. Si tot rasuna si se auzea tot mai tare, Am sarit ca arsi cand ne-am dat seama ca e chiar aproape. Eu dupa un parapet, Dani si Ramona lipiti de peretele de pe interiorul virajului. Bun venit in lumea raliurilor. Am zis ok, suntem atenti si cand mai auzim motoare ne oprim. Zis si facut, dar valea rasuna din nou. Urmatorul deschizator de drum se apropia. Hai sa grabim pasul ne-am zis- Am ajuns intr-o locatie care o credeam noi buna, eu mi-am setat camera foto si am auzit un muget muuuult mai tare decat precedentele. Zgomot de petarde, motor, frane….un mitsubishi a zburat pe langa noi de parca nu avea contact cu asfaltul. In curbe in care eu as frana el accelera. O aderenta incredibila si in final frana, la fel de incredibila. Wow, trecuse Porcisteanu, campionul en-titre. Dupa el urmatorul, nici nu aveai timp sa te uiti la pozele facute. La fel de tare. Si tot asa am trecut prin clase. Au fost si loganurile, au trecut si ungurii si apoi liniste. Ne-am uitat pe harta si am zis : Hai mai departe pe proba, e un ac de par la aproape jumate de kilometru de noi. Iesim din padure si acolo zeci de masini parcate, oameni cu scaune de pescuit, bautori de bere, sfaraitori de gratare. Micii radeau in foc si oamenii comentau evolutiile. Prinzand curaj, ne-am pus pe exteriorul unui viraj ce preceda acul de par. Am zis : ii prind pe franare si apuc sa ii prin bine in poze. Am prins, botul lui Evo X a lui Porcisteanu ! Pana sa il urmaresc cu obiectivul el disaparuse. Nu franase, bineinteles, in acel viraj. Ba chiar accelera. Franarea era muuult mai incolo. Masinile pur si simplu dansau pe pietrisul din curba si au fost cativa care au scapat de obiectivul meu de frica. Frica mea, pentru ca aveam impresia ca scapa masina de sub control si o luam la sanatoasa spre deal. Zgomotul e ceva care nu il poti uita. Antilag-ul care pocnea in turbina cat timp pilotii nu mai accelerau iti vibra organele in tine. Acceleratia care scutura valea si exploziile gazelor nearse pe esapament scuturau pitorescul peisaj cu pasarelele care ciripeau langa lacul Surduc. Intre toate astea s-a mai auzit o frana lunga, trosc, bum, pauza, bum, pauza, bum. Nastase cu al lui Logan lua o curba prea larg si a ajuns in santul de pe exterior, luand cu el si ceva tufe. Roata cu brat rupt, prag, aripa indoita. Eu m-as fi luat cu mainile de cap, evaluand pagubele. El se ruga de noi sa il impingem ca sa continue. De asta eu nu sunt pilot de raliu si ei sunt. De asta eu franez inainte de curbe si ei accelereaza. De asta ei franeaza in timp ce inca accelereaza (adevaratii piloti franeaza cu stangul si acceleraza cu dreptul, uneori in acelasi timp). Mirosul de combustibil de cursa, care te facea sa te intrebi daca masinile functioneaza cu aracet (asa miroase) este iarasi o senzatie care se uita greu. Acasa scosul celor 1000 de poze, frustrarea ca l-am prins de prea putine ori pe Porcisteanu si Girtofan, favoritii mei. Dar mai vreau ! Si pe langa plane spotting am mai descoperit un hobby : mersul pe speciale in raliu ! E o experienta senzationala daca va plac motoarele si adrenalina si va invit sa o gustati si voi. Un mic album cu cateva poze facute in cele 2 zile de raliu il gasiti aici.

Suntem ceea ce meritam sa fim

Stiu ca am intarziat cu una sau doua zile, insa am avut motive intemeiate.
Revenim la subiectul cu ceea ce meritam sa fim.
Unul din offurile mele consta in faptul ca romanul se pricepe la toate. Si e partial adevarat. Tot eu spuneam mai devreme ca daca nu te pricepi la toate iti iei tepe de nu mai sti cum te cheama. Asa am invatat despre celule stem, despre scaune de masina, despre centrale termice, despre aer conditionat, despre televizoare, etc.
Dar desi am invatat cat am avut nevoie in aceste domenii eu nu ma consider un expert in asa ceva. Insa cred ca sunt una din putinele exceptii care gandeste asa. Am multe cunostinte care se bat cu caramida in piept ca stiu tot ce misca in cate un domeniu "studiat" din necesitate.
Iar mai apoi sunt expertii care chiar le stiu pe toate si care nu accepta nici un sfat. Eu sunt de parere ca am de invatat ceva si de la cersetorul de la semafor, dar am intalnit oameni carora nu le poti spune nimic ba chiar se ofenseaza rau daca incerci sa le arati ca munca lor nu e tocmai perfecta. Am intalnit zidari care chiar s-au luat si au lasat lucrarea balta daca am indraznit sa spun ca un perete e crapat (si drept dovada la un an de atunci toata lucrarea e crapata). Oare de ce mandria si ego-ul personal trebuie sa stea in calea invatarii? E chiar asa greu sa accepti un sfat ? E oare chiar imposibil ca Schumacher sa faca o greseala de pilot?
Din pacate din nou tine de mentalitate, pentru ca dupa ce treci granita ti se multumeste pentru o reclamatie, pentru ca acea reclamatie ii da sansa respectivului sa imbunatateasca un serviciu. La noi insa intra in functiune toate departamentele juridice si parajuridice ca sa iti demonstreze ca tu nu ai dreptate in reclamatie si de fapt ei sunt atotstiutorii. Si atunci taci si nu mai zici nimic. Dar nici nu mai apelezi la serviciile alea. In final tot afara din tara ajungi sa dai banul!
Siu ca postul va supara multi oameni, insa nu ma astept la confesiuni aici, sunt multumit doar daca fiecare va sta 5 secunde sa se gandeasca la ultima ocazie in care a primit un feedback si cum a reactionat la acesta.